Leadership si modelaj de caractere umane

Trainingurile de formare de formatori (Training of Trainers), cărora le-am dedicat destul de mult timp în ultima perioadă, sunt speciale față de orice alte evenimente cu rol de învățare deoarece au un impact major asumat atât din partea participanților cât și din partea formatorilor.

Acestea sunt printre puținele contexte în care formatorii sunt conștienți de impactul major pe care îl au vorbele și acțiunile lor (sau ar trebui să fie), ca generatoare de multiple alte contexte de învățare.

Din experiența ultimelor astfel de evenimente, pe lângă faptul că oamenii învață multe, ei învață într-un mediu controlat și cum să îi facă pe cei din jurul lor să învețe. Conceptul este, dacă vreți o comparație, de gen „Pay it forward”, pentru cei care au văzut filmul simpatic din 2000, numai că la o scară mult mai largă și într-un mod mult mai organizat.

Ce se întâmplă la nivel personal în relația formator – participant acolo este ce vreau să aduc în atenția voastră, și anume faptul că acela care creează contextul de învățare îl tratează din start pe participant ca pe un om care va produce impact major în jurul lui în evenimente ulterioare, motiv pentru care sinceritatea și încrederea reciprocă care se instalează în acest gen de relație este cu totul deosebită.

Acum haideți să analizăm lucrurile altfel :

Ce-ar fi dacă o astfel de relație ar fi standardul între orice formator-participant, profesor-elev, formator de caractere – învățăcel, președinte-membru al consiliului?

Oamenii vor avea impact asupra celor din jurul lor oricum, ei vor lua decizii și vor prelua modelele întâlnite oricum, vor crește și vor prelua ideile de la liderul echipei și le vor folosi sau le vor evita în lucrul cu echipe pe care le vor coordona ei înșiși oricum.(Pentru cei din domeniul medical, de câte ori nu ați auzit de la medici cu care lucrați că e normal ca un rezident să fie tratat urât, deoarece așa au fost și ei tratați la începutul carierei lor de către cei cu care au lucrat?)

Ce-ar fi dacă i-am trata pe toți cei care ne ascultă vorbind sau pe toți cei pe care îi avem în echipe/patrule/grupuri de lucru, ca pe viitori coordonatori, viitoare motoare umane?

Ce-ar fi dacă am începe să ne tratam lupișorii (copiii de vârstă 7-10 ani) ca potențiali oameni de succes din societate, cu toată grija în alegerea cuvintelor care îi vor ajuta în acest rol? Unde vor fi ei după 10 ani în care au avut lângă ei asemenea mentori?

Eu, personal, am întâlnit mulți profesori, medici, colegi, cercetași, voluntari sau angajați care au avut un rol major în a mă ajuta să învăț diverse, iar dintre toți aceștia, cei care vor avea mereu susținerea mea necondiționată sunt cei care au tratat cu seriozitate cuvântul dat față de mine, au avut grijă de procesul meu de învățare, și au crezut în tot ceea ce pot să devin, iar apoi s-au bucurat atunci când le-am depășit așteptările și mi-au dat spațiul necesar ca să strălucesc atunci când era cazul.

Membrul în echipă, de la un punct încolo, își alege oamenii de la care dorește să învețe. Acești simpli membri vor alege oricum, și vor învăța oricum, indiferent de acțiunile liderului, dacă nu de la el, de la alții. Între cercetași, mai mult decât în alte comunități, cuvântul dat este vital și încrederea stă la baza oricărei comunicări eficiente ulterioare și depinde doar de lider/ formatorul de caractere umane cât de moale este lutul pe care dorește să îl prelucreze.

lut_olarit_2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s